1. Noțiuni introductive

Evaluarea este o noțiune generică, folosită cu multiple semnificații în diverse domenii. Verbul „a evalua” are sinonime precum: a estima, a aprecia, a judeca, a măsura, a examina, a constata, a cântări, a nota, a valida, a valoriza.

Cu cât o activitate este mai complexă și urmărește atingerea unor obiective, cu atât devine mai necesară evaluarea. În învățământul primar, evaluarea:

• stă la baza modelării școlarului,
• direcționează procesul spre atingerea scopurilor,
• reprezintă un proces complex, ce include acțiuni, intervenții, atitudini și trăiri afective.
  

Aspecte de avut în vedere:

a) conținuturile și obiectivele evaluate;

b) scopul și perspectiva evaluării;

c) momentul evaluării (inițial, pe parcurs, final);

d) modalitatea și instrumentele utilizate;

e) procesarea și valorificarea datelor;

f) criteriile de evaluare.

Astfel, stabilirea obiectivelor și planificarea evaluării echivalează cu determinarea momentului, a metodelor și a modului de valorificare a rezultatelor.

‍

2. Tipuri de evaluare

Evaluarea inițială (predictivă)

• Realizată la începutul activității de instruire.
• Scop: cunoașterea nivelului de pregătire, a capacităților de învățare, a cunoștințelor deja stăpânite.
• Verifică existența resurselor necesare pentru etapa următoare.

‍

3. Metode de evaluare

a) Evaluarea orală

• Se realizează prin întrebări și răspunsuri, ca verificare curentă și parțială.
• Implică abilități de comunicare: transmiterea și receptarea mesajelor, formularea întrebărilor și răspunsurilor, dialog, pronunție corectă.
  

Forme de aplicare:

• conversația de verificare;
• repovestirea după imagini;
• descrierea și reconstituirea (puzzle);
• completarea unor dialoguri incomplete.
  

Avantaj: feedback imediat.

‍

b) Evaluarea scrisă

• Permite verificarea unui număr mare de elevi într-un timp scurt.
• Favorizează obiectivitatea notării.
• Avantajoasă pentru elevii emotivi sau care gândesc mai lent.
  

Forme de aplicare:

• extemporal,
• lucrări independente în clasă,
• lucrări de control,
• teme pentru acasă,
• teste.

‍

c) Evaluarea practică

• Oferă elevilor posibilitatea de a aplica cunoștințele teoretice.
• Evaluează gradul de însușire a deprinderilor practice.
  

Forme de aplicare:

• confecționarea unor obiecte,
• experiențe sau lucrări experimentale,
• desene, schițe, grafice,
• interpretarea de roluri,
• probe sportive.

‍

d) Metode complementare (Step by Step)

• observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor,
• investigația,
• proiectul,
• portofoliul,
• autoevaluarea.

‍

4. Concluzii

• Nicio metodă de evaluare nu este completă în sine.
• Fiecare prezintă avantaje și limite.
• Îmbinarea diferitelor tehnici reprezintă singura modalitate prin care se poate verifica obiectiv realizarea obiectivelor educaționale.

‍

Bibliografie

1. D’Hainaut, Louis, Interdisciplinaritate şi integrare, în Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, EDP, Bucureşti, 1981.
2. Neacşu, Ioan; Stoica, Adrian (coord.), Ghid general de evaluare şi examinare, M.I., CNEE, Aramis, Bucureşti, 1998.
3. Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Polirom, Iaşi, 1999.

‍