1. Noțiuni introductive

Familia a fost și va rămâne prima școală a omului. Educația copilului începe încă dinaintea nașterii și nu trebuie confundată cu un simplu „dresaj”. Ea presupune atât orientarea și controlul copilului de către părinți, cât și autocontrolul părinților asupra propriei conduite.

Familia este temelia pe care se clădește personalitatea copilului. În antepreșcolaritate debutează personalitatea infantilă, iar primele trăsături caracteristice sunt puternic influențate de comportamentul părinților.

Carențele educației în familie pot fi generate de:

• lipsa integrității cuplului familial;
• nivelul profesional scăzut al părinților și lipsa preocupării pentru educația copiilor;
• nivel cultural redus și absența preocupărilor spirituale;
• schimbarea frecventă a mediului familial, cu impact asupra psihicului copilului;
• regim educativ deficitar.
  

Greșeli frecvente ale părinților: nepăsarea, răsfățul, lipsa autorității morale, lipsa exemplului pozitiv sau severitatea excesivă.

Funcțiile familiei

• Funcții interne – crearea, menținerea și consolidarea unității și integrității familiale.
• Funcții externe – integrarea în viața socială și în procesul de producție.

‍

2. Expectanțele societății privind familia ca mediu educațional

Educația în familie este esențială pentru buna funcționare a societății. Dreptul civil și cel al familiei stabilesc responsabilitatea părinților față de educația copiilor.

• Părinții pot fi considerați răspunzători pentru faptele prejudiciabile ale minorului, ca urmare a deficiențelor educaționale și de supraveghere.
• Chiar și părintele la care copilul nu locuiește are drepturi și obligații parentale, inclusiv responsabilitatea de a veghea la educația sa.
  

Art. 100 din Codul Familiei prevede că părinții sunt obligați să se îngrijească de dezvoltarea fizică, educația, învățătura și pregătirea profesională a copilului.

Un principiu cheie este responsabilizarea copilului: părintele trebuie să-i arate legătura dintre fapte și consecințe și să-l lase, uneori, să suporte efectele comportamentelor sale iresponsabile.

‍

3. Specificul educației în familie

Trăsături fundamentale:

a) Temelia educației – baza pe care se suprapun celelalte influențe educative.

b) Caracter spontan și nesistematizat – copilul asimilează experiențe sociale, valori și stiluri comportamentale direct din mediul familial.

c) Influență puternică asupra aptitudinilor și deprinderilor – bazată pe dragostea și sprijinul părinților.

d) Impact asupra personalității – stilul parental influențează comportamentul prosocial, imaginea de sine și dezvoltarea competențelor sociale ale copilului.

‍

4. Vârsta școlară mică și sarcinile educației în familie

La începutul vieții școlare, influența părinților rămâne decisivă:

• Copilul este extrem de receptiv la influențele adultului.
• Începerea școlii nu scutește părinții de responsabilitatea educațională.
• Copiii învață foarte ușor limbi străine la această vârstă.
• Activitatea dominantă devine învățarea, ce necesită efort intelectual și rezistență fizică.
• Majoritatea copiilor iubesc învățătura, iar părinții trebuie să valorifice acest entuziasm, oferind condiții pentru studiu.
  

De asemenea, este important ca părinții să încurajeze interesul pentru cunoaștere și atașamentul față de școală. Reacțiile celor din jur la reușitele copilului influențează formarea aptitudinilor și a motivației de învățare.

👉 Concluzie: Educația în familie constituie fundația formării personalității copilului. Ea determină nu doar dezvoltarea cognitivă și afectivă, ci și modul în care copilul se va integra în societate și va răspunde provocărilor viitoare.

‍