Abordarea jocului didactic, din perspectiva diferențierii și individualizării, în învățământul primar

Fiecare copil are dreptul la educație și dezvoltare. Indiferent de particularitățile și diferențele individuale, toți copiii trebuie să se poată bucura de educație și instruire. Sarcina școlii este de a forma tânăra generație astfel încât, la absolvirea școlii, să fie capabilă să-și continue în mod independent cunoștințele și deprinderile intelectuale și practice. Activitatea proprie are o importanță deosebit de mare pentru că numai ce este învățat prin efort propriu este durabil și de calitate.

Tratarea diferențiată a elevilor este o sarcină a școlii care urmărește valorificarea deplină a tuturor capacităților umane.

Pentru aplicarea activității didactice diferențiate e necesară în primul rând, cunoașterea temeinică a fiecărui elev, a puterii sale de muncă, a caracterului și temperamentului fiecăruia, a familiei, a mediului social și cultural din care provine.

Individualizarea și diferențierea încep, de fapt, în momentul în care învățătorul își pregătește lecția pentru a doua zi. Cunoscând bine elevii clasei sale, știe ce întrebări să pună elevilor dotați, dar și celor mai puțin dotați, făcându-i activi și pe aceștia, dându-le de lucru după puterea lor de muncă. Scopul activității diferențiate și individualizate nu este de a omogeniza clasa, lucru ce este imposibil, ci de a face activ fiecare elev de a-și însuși minimum de cunoștințe în mod conștient, de a-și ridica nivelul de învățare, de a trece și el pe parcurs în rândul elevilor capabili. A-l învăța pe elev să învețe este scopul cel mai important al învățătorului și principiul de bază al învățării.

Diferențierea și individualizarea procedeelor de lucru se fac nu pentru a scădea exigența față de elevii slabi, ci pentru a obține maximum de randament din partea fiecărui elev. Aceasta nu înseamnă “dădăceala acestor elevi”, ci sporirea muncii independente și diferențiate pentru a-l “pune pe picioare” proprii.

Individualizarea activității didactice facilitează progresul școlar, asigură însușirea unor cunoștințe temeinice, desfășurarea activității cu un singur subiect, permite în condiții mai bune și într-un timp mai scurt crearea și consolidarea relației educator-educat, care odată create, favorizează însușirea tehnicii de lucru. 

Având în vedere că istoria jocului infantil este istoria personalității care se dezvoltă și a voințeicare se formează treptat, activitatea cea mai eficientă, cu multiple resurse educaționale, care-i permit copilului să se manifeste conform naturii sale și să treacă pe neobservate la acțiunea de învățare este jocul didactic.

Copilăria se caracterizează prin joc. Copilulse joacă pentrucă e copil. Ceea ce pentru adult este munca, activitatea utilă pentru copil e jocul. Jucându-se, copilul descoperă și cunoaște lumea înconjurătoare, reflectă viața și activitatea adulților pe care o imită într-un mod specific.

La vârsta școlară mică, jocul didactic este o formă accesibilă și plăcută de învățare activ- participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor. De aceea, prin joc se realizează obiectivele învățării. 

Deoarece corespunde particularităților vârstei școlare mici, jocul didactic cuprinde cele mai bogate valențe formative. Îmbinând distracția, surpriza, buna dispoziție cu sarcina didactică la potențialul intelectual, moral și fizic al copiilor, acesta asigură o activitate complexă, interesantă, plăcută, antrenantă, dezvoltând la elevi deprinderi de muncă independentă, perseverență și dârzenie în învingerea dificultăților, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare, stimulează inițiativa, inventivitatea, creativitatea, iar competitivitatea angajează la efort toate capacitățile elevului, fără a produce oboseală. Jocul didactic este o metodă activ-participativă, dar și un mijloc prin care învățătorul consolidează, precizează și verifică cunoștințe, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare. Copilul obosește repede și de aceea este necesară introducerea jocurilor pentru ca perioadele care solicită atenția să alterneze cu activitatea de înviorare.

Atenția și efortul copilului pot fi stimulate și prin stabilirea unei motivații adecvate.

Motivele exterioare (să fie lăudat,să facă bucuriepărinților, să ia premii) vor fi dirijate treptat spre o motivație socială (necesitatea de a învăța ca să se pregătească pentru viață). Dar până când școlarul va ajunge să înțeleagă că trebuie să învețe să nu neglijeze rolul plăcerii, al atracției spre studiu, va trece timp. Practica la catedră a dovedit că activitatea mintală a elevului solicitată în lecții poate deveni interesantă, accesibilă dacă este inclusă în joc. Jocurile sunt strategii euristice, în care copiii își manifestă istețimea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala și curajul. Prin încărcătura sa afectivă, joculasigură o antrenare mai deplină a întregii activități psihice. În joc, copilul este un adevărat actor și nu un simplu spectator. El participă, cu toată ființa lui la îndeplinirea obiectivului jocului, realizând în felul acesta o învățare autentică. Jocul poate deveni cel mai bun mijloc de activizare al școlarului mic, de stimulare a resurselor sale intelectuale și de dezvoltare a creativității.

Prin folosirea jocului didactic le stimulăm elevilor efortul susținut și-i determinăm să lucreze cu plăcere, cu interes, atât în oră, cât și în afara ei. Are un efect educativ evident: cultivă încrederea în forțele proprii, spiritul de răspundere, de colaborare, dezvoltă imaginația, gândirea și atenția.

O muncă susținută din partea învățătorului corelată cu o participare activă a elevilor, la toate obiectele, lecție de lecție, va duce la formarea unei motivații superioare în învățare și la educarea aptitudinilor creatoare.

Permanent trebuie să-i învățăm pe elevi cum să învețe, să-și pună și să pună întrebări, să formuleze problemeși să dea cât mai multe soluții,adică să gândeascăcreativ. Numaio muncă continuă și conștiincioasă duce la dezvoltarea gândirii creatoare, la formarea omului ca personalitate. În acest sens Ovidiu spunea că ”Picătura găurește piatra nu prin forță, ci prin continua ei cădere”. Folosirea jocurilor și a problemelor de perspicacitate, spre exemplu, în cadrul orelor de matematică, are o mare importanță pentru că vizează:

• - Cultivarea creativității elevilor prin îndrăzneală, istețime, spirit novator, flexibilitatea gândirii;
• - Crearea unor situații generatoare de motivație;
• - Stimularea elevilor slabi sau timizi;
• - Cultivarea încrederii în forțele proprii, precum și a spiritului de răspundere, de colaborare și ajutor reciproc.

Aceste probleme le plac elevilor, ar folosirea lor mărește eficiența lecțiilor de matematică.    

Este demnă de luat în seamă afirmația lui Lucian Blaga că  ”Înțelepciunea și iubirea copilului e jocul”. Prin joc, copilul se dezvoltă intelectual, moral și fizic.

Bibliografie:

Fetescu, Vasile, “Preocupări pedagogice”, Editura Spiru Haret, Iași, 1995;

Matei, Nicolae Constantin, “Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ”, 

Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1982