Creativitate în educația Non-Formală
Spre deosebire de educaţia formală care este obligatorie şi se bazează pe motivaţia extrinsecă, educaţia non-formală are avantajul de a fi voluntară şi de a se baza pe motivaţia intrinsecă, ca necesitate absolută pentru ca elevul să obţină un obicei de învăţare. De aceea, educaţia non-formală oferă mai multe şanse ca implicarea elevilor să fie holistică şi mult mai productivă decât cea determinată de educaţia formală.
Activitățile extrașcolare implică un alt mod de învăţare şi se centrează, în principal, pe obiective legate de integrarea şi participarea deplină a elevilor la viaţa socială din toate punctele de vedere. Avantajele acestora constau nu numai în lipsa formalismului, dar şi în stimularea unei motivaţii crescute, a unei rate mai mare de participare la actul educativ şi a unei eficienţe educaţionale sporite, datorită:
-proiectării actului educativ, pornind de la nevoile şi interesele de cunoaştere, relaţionare, de dezvoltare personală ale participanţilor; absenţei constrângerilor,posibilităţii proiectării şi utilizării propriului stil de învăţare;
-posibilităţii practicării mecanismelor proprii de ierarhizare a cunoştinţelor, de realizare a asocierilor şi conexiunilor, de exersare şi ameliorare/îmbunătăţire a sistemului individual de lucru;
-posibilităţii dezvoltării abilităţilor şi competenţelor interrelaţionale în cadrul grupului/echipei;
-posibilităţii exersării diferitelor tipuri de comunicare şi ameliorării a stilurilor de comunicare; posibilităţii determinării intereselor ştiinţifice;
-valorificării experienţei şi potenţialului copiilor. Elevul se auto - valorizează, se auto – educă din punct de vedere personal, acţionând asupra stimei de sine,
-a încrederii de sine, externalizării şi dezvoltării creativităţii în urma experimentării unui nou stil de gândire (exersând toate operaţiile specifice, inclusiv gândirea critică).
Activitățile extrașcolare reprezintă o modalitate eficientă și oferă un cadru favorabil dinamizării creativității prin stimularea învățării și a vizualizării creative. În proiectarea activităților extrașcolare, folosirea vizualizării creative cu copiii este, mai cu seamă. plina de satisfacții, fiind de obicei aproape o a doua natura pentru ei. Copiii au o nevoie firească și un talent deosebit pentru jocuri creatoare și pline de imaginație, astfel încât, pentru ei, folosirea inconștientă a imaginarului nu presupune aproape nici un efort. Fără îndoială, este mult mai plăcuta și mai clară decât multe alte materii care li se predau. Deci, tot ceea ce trebuie să facă un cadru didactic este să-i determine pe copii să propună ei tipul de activitate extrașcolară, să o planifice, să o organizeze și în final să îi ajute să o evalueze din perspectiva impactului educațional pe care aceasta a exercitat-o asupra dezvoltării personalității elevilor.
Impactul activităților extrașcolare asupra personalității elevilor este unul definitoriu, deoarece: creează o dispoziție bună, sporește încrederea în forțele proprii, stimulează dorința de autoafirmare, dezvoltă originalitatea,stimulează şi dezvoltă capacitatea de comunicare şi exprimare, stârnește interesul pentru învățare permanentă, determină apariția dorinței de a acorda ajutor, deci, favorizează colaborarea. Întotdeauna, trebuie să se urmărească dezvoltarea copilului, să se furnizeze materiale în centrele de activitate, să se stabilească ţeluri corespunzatoare pentru fiecare copil in parte si pentru toata grupa de copii in ansamblu, să fie planificate teme, care să răspundă intereselor copiilor, sa respecte personalitatea fiecaruia, să le menţină trează curiozitatea şi să stimuleze învăţarea în cooperare.
Experienţa a demonstrat de fiecare data ca orice copil posedă potenţial creativ, ,iar creativitatea este educabila. În abordarea creativității în mediul școlar, trebuie să pornim de la premiza că fiecare copil are potențial creativ și este capabil de exprimare creativă. De multe ori, în sistemul de învățământ românesc, ne confruntăm cu situații care descurajează sau chiar blochează creativitatea. Dintre cele mai frecvente astfel de cazuri se pot enumera: excesul de zel al cadrelor didactice în a fi exagerat de didactice, riguroase tehnic, sau în a urma proceduri stricte, centrarea cadrelor didactice pe aspecte legate alfabetismul funcțional,diferența dintre obiectivele stabilite și interesele și nevoile copiilor. Educația poate reglementa aceste disfuncționalități, prin intermediul instituirii unui mediu creativ cadrelor didactice capabile să proiecteze strategii didactice creative, programe creative.
Fundamental pentru un mediu creativ este centrarea lui pe joc, pe predispoziția adulților și copiilor de a se juca, pe atitudinea deschisă către joc. Simpla alegere a jocului sau a activității preferate de către copii garantează asigurarea implicită a motivației și a participării creative a acestora. Indiferent că este o oră de matematică sau de istorie, important de a aflat este metoda preferată de învățare a elevilor, cea care contribuie la declanșarea mecanismelor de introspecție, de stimulare a gândirii divergente, de imaginație, de selectare a unei soluții. Copiii învață să observe, să compare, să selecteze. Să stabilească reguli, să utilizeze simboluri, să născocească povești și scenarii, să exerseze abilități sociale, să selecteze, să-și construiască propriul algoritm de gândire și integrare a cunoștințelor descoperite, deci, într-un cuvânt, propria abordare a învățării. De necontestat este faptul că jocul se transformă într-un motor al învățării. Elevii exersează, prin joc, algoritmi matematici, înțeleg mai bine texte literare, concepte științifice, dezvoltându-și, în paralel, practica întrebării.
Creativitatea ar deveni mai vizibilă dacă educatorii ar lua în considerare mai degrabă procesele cognitive ale copiilor, decât rezultatele obținute la toate obiectele de studiu. Astfel, o performanță didactică creativă are la bază câteva elemente esențiale: identificarea nivelului de dezvoltare a copilului, stimularea trăsăturilor native ale copiilor de a inventa, de a experimenta și explora mediul înconjurător, extinderea ori accentuarea procesului creativ în defavoarea calității ”produselor” copiilor.
În primă fază,profesorul, trebuie să relaționeze creativitatea cu abilitățile cognitive (gândirea divergentă, gândirea creativă), cu trăsăturile de personalitate (încrederea de sine, curiozitatea, motivația), dar și cu procesele și trăirile emoționale (plăcerea provocării, plăcerea de a se juca, de a rezolva sarcini de lucru etc.). Pentru identificarea nivelului de dezvoltare al acestora, copiii pot fi ușor implicați în activități menite să reflecte și interesele de cunoaștere – ca prim pas în descoperirea centrului motivației. Li se poate solicita să selecteze teme, subiecte de învățare, să proiecteze roluri, să stabilească reguli, să monitorizeze respectarea lor, să - și asume responsabilitatea propriului comportament, să propună proiecte extrașcolare, să identifice, să selecteze și să folosească resursele existente, să planifice utilizarea spațiului etc., astfel încât, în final, să se implice în procesul de luare a deciziei. Prin astfel de strategii, profesorul nu numai că își cunoaște elevii (comunicând, copiii spun ce știu, ce i-ar interesa, își exprimă propria perspectivă asupra învățării în sensul optării pentru anumite maniere de învățare și al așteptărilor pe care le au de la procesul educațional), dar le dă și posibilitatea să-și valorifice creativitatea în rezolvarea unor probleme contextual reale, în modelarea unui mediul eficient de învățare, în stimularea emulației, în stabilirea unor relații eficace de colaborare cu colegii și profesorii.
O atenție deosebită trebuie acordată stimulării, încurajării și recompensării comportamentului creativ manifest prin răspunsuri deschise, prin încercării multiple și soluții variate. Orice activitate educaţională organizată în afara sistemului formal existent – fie că se desfăşoară separat sau ca un element important al unei activităţi mai largi – care este menită să răspundă nevoilor educaţionale ale unui anumit grup şi care are urmăreşte obiective de învăţare clare. Distincţiile sunt, după cum se poate observa, mai degrabă administrative, referindu-se în special la cadrul în care e presupus a se petrece fiecare tip de educaţie.
Educaţia nonformală răspunde nevoilor de învăţare ale copiilor şi se poate realiza, în cadrul programului ,,Şcoala altfel,, unde copiii sunt implicati direct si işi pot etala abilitatile si aptitudinile, in cadrul programelor extraşcolare: excursii, parteneriate, spectacole. Crearea unui ambient bine organizat îcurajează copiii să exploreze, să aibă iniţiativă şi să creeze. De asemenea, gândirea critică îşi demonstrează utilitatea atunci când avem în vedere la copii obţinerea de idei noi, de soluţii în rezolvarea unor probleme ivite peparcursul unui demers, eliminarea unorimplicaţii negative ale starilor de fapt sau chiar stabilirea cu claritate a obiectivelor actiunilor lor. Pentru a ajunge cetatean responsabil, valoros si apreciat in domeniul sau de activitate, copilul trebuie deprins de mic să gândească, să reflecteze asupra problematicii cu care se confrunta, să devină constructiv în elaborarea de soluţii, analizând toate faptele ipotezei de la care porneste analiza problemei. Aceasta se poate realiza prin antrenarea şi dezvoltarea gândirii critice (corect si sistematic) care apelează la creativitate, inventivitate, originalitate – până la inedit şi libertate în comunicare.
BIBLIOGRAFIE:
· PANISOARA Ion-Ovidiu, Comunicarea eficienta metode de interactiune educationala, ed. POLIROM, Iasi, 2004.
· Boal A. El arco iris del deseo. Barcelona: Alba editorial, 2004.
· Stanislavski K. Munca actorului cu sine însuși. București: Editura de stat pentru literatură și artă,
· E.W., Straus, The sigh:an introduction to a theory of expresion, 1952, pag 14
· Gordon,Allport, Structura si dezvoltarea personalitatii, ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991, pag.456