Evoluţia limbajului la preşcolari

Aşa cum descriu cercetătorii ce s-au ocupat de caracteristicile preşcolarităţii (j. Piaget, A. Bacus, U.Şchiopu, P. Goiu, E. Verza, I. Mitrofan), la 3 ani - vârsta când copiii încep grădiniţa - majoritatea lor vorbesc cursiv, bine, folosind un vocabular destul de generos (de la 800 la 1000 de cuvinte). Ei folosesc atât forme de plural ale substantivelor şi verbelor cât şi pronumele persoanelor dar regulile gramaticii se descurca mai greu. Rimele, chiar fără o semnificaţie anume jocurile de cuvinte îi fascinează. Se folosesc deseori de cuvinte în anumite activităţi - verbalizându-şi involuntar acţiunile chiar dacă sunt singuri şi ştiu să asculte. Pot răspunde unei cerinţe relativ complexe de genul „du-te şi adu păpuşa din camera cealaltă ca să te joci împreună cu Dana” În faţa unei imagini simple, ştiu să spună ceea ce văd sau ceea ce se întâmplă.

Între trei ani şi trei ani şi jumătate, copilul începe să se servească bine de limbajul oral în viaţa de zi cu zi, iar lucrul acesta vine să înlocuiască progresiv acţiunea, ca mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare. Vocabularul său se îmbogăţeşte în fiecare zi, iar copilul abandonează puţin câte puţin formulările de tip „bebe” pentru construcţii din ce în ce mai complexe aparţinând limbii adulte. Deşi nivelurile limbajului sunt foarte diferite, cea mai mare parte a copiilor de această vârstă folosesc acum pronumele personal „eu”. Copilul repetă ca un ecou ceea ce spun adulţii, acesta fiind un mod de a-şi îmbogăţi, prin imitaţie, vocabularul.

În general când intră în grădiniţă, părinţii devin preocupaţi de anumite dificultăţi de limbaj ale copilului. Aşa cum am văzut, limbajul este un element esenţial al comunicării şi se întâmplă frecvent ca o dificultate de limbaj care sa mascheze o dificultate de ordin psihologic şi relaţional. La început, toţi copiii deformează cuvintele dar în timp, pronunţia se ameliorează.

La 4 ani, copilul este dotat, în medie, cu un vocabular de 1600 cuvinte. El foloseşte acum fraze mai lungi şi utilizează, corect un anumit număr de adverbe, negaţiile şi verbele auxiliare. Se întâmplă uneori să se bâlbâie puţin, mai ales atunci când gândul lui o ia înaintea cuvintelor. De acum pune multe întrebări, începând cu „de ce”, „cine”, ”ce”. În ansamblu, face mari progrese în exprimarea noţiunilor, a expresiilor şi a timpurilor trecute, a prezentului şi a viitorului.

Aceasta este o vârstă, potrivită pentru a dezvolta competentele necesare scrisului şi cititului. (Bacus, 1996 Copilul de la 3 la 6 ani). Printre acestea, dezvoltarea cursivităţii vorbirii şi perfecţionarea cursivităţii limbajului sunt cele mai importante. Nu este vorba, desigur, despre limbajul abstract sau despre limbajul dobândit din vizionarea programelor de la televizor, ci despre limbajul pus în serviciul comunicării cu cei pe care-i iubeşte sau cu care vrea să facă un schimb de idei. Acesta este alcătuit în general, din cuvintele care-i permit să ceară ceea ce are nevoie ori să-şi exprime sentimentele, să pună toate întrebările care-i vin în minte pentru a percepe mai bine cum este lumea şi pentru a înţelege răspunsurile pe care le dau adulţii.

Pentru a stăpâni cât mai bine limbajul şi a avea o cât mai bună comunicare, este necesar ca în relaţiile cu copilul, adulţii din familie, grădiniţă sau alte medii cunoscute lui să desemneze cât mai exact obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare. Cu cât va fi mai multă precizie în vocabularul adultului cu care copilul vine în contact, cu atât acesta va stăpâni mai bine limbajul. Nu trebuie uitat că el învaţă să vorbească prin imitaţie. Va stăpâni, prin urmare, înjurăturile pe care le aude şi va vorbi corect şi expresiv dacă acest lucru se face în apropierea lui.

La 5 ani, limbajul copilului a progresat până la aproximativ 3000 cuvinte.

Pare celor din jur că, în ceea ce priveşte vocabularul, interesul său se centrează pe cuvinte urâte, injurii, cuvinte absurde şi cele pe care el le inventează. Înţelege atât de bine limbajul adultului, încât poate fi utilizat cu el limbajul pe care-1 au adulţii intre ei. A asimilat noţiunile „cel mai puţin”, ”cel mai”, ”mai puţin ca”, ”acelaşi” sau „egal” sunt încă greu de înţeles.

Înţelegerea noţiunilor elementare despre timp sunt greu de realizat Fiind un concept abstract, timpul prezintă semnificaţii aparte pentru copil. Conceptul de „imediat” este dobândit primul. Copilul conjugă, verbele la prezent şi ştie ce înseamnă cuvinte ca „acum” sau „imediat”. Viitorul vine după aceea. „Mâine”, înseamnă, mai întâi tot ce nu a sosit încă sau care nu va sosi încă un timp, apoi ia sensul corespunzător de „ziua după această noapte”. Trecutul este mai greu de înţeles. Multă vreme pentru copil, „ieri” înseamnă tot ce s-a întâmplat „de când era bebeluş”. La 6-7 ani, copilul întreabă şi gândeşte mult folosindu-se de limbaj. El vorbeşte acum cursiv şi din ce în ce mai corect. Dacă mai sunt observate anumite greşeli de pronunţie, ele trebuie corectate în această etapă. Copilul stăpâneşte aproximativ 4000 de cuvinte dar caută fără încetare sensul cuvintelor noi. Pronumele sunt folosite corect, la fel şi timpurile verbale. Devine capabil să aprecieze situaţiile, aplicându-le calificative şi nuanţând, ”uşor”, ”greu”, ”ştiu”, ”nu ştiu”, „am uitat”, ”mă gândesc”. Noţiunile de cantitate sau de mărime (jumătate, cel mai mare, mai mult, nimic) încep să capete sens. În general, copilului îi place extrem de mult să vorbească la această vârstă.

În această perioadă, copilul încearcă să tragă concluzii, deseori eronate, pe baza informaţiilor pe care le are, generalizându-le. Dacă, spre exemplu, vede, pe rând, două automobile roşii despre care i se spune că sunt marca Renault, el va trage concluzia că toate maşinile roşii sunt marca Renault; tot aşa îi este greu să-şi imagineze că nu toată lumea trăieşte şi gândeşte ca el.

Datorită eforturilor conjugate ale părinţilor, educatoarei şi bineînţeles a maturizării sale intelectuale, copilul începe să se descurce mai bine în scris. Nu numai că recunoaşte numeroase litere şi chiar cuvinte din cărţi, dar încearcă să citească şi să le scrie chiar dacă uneori inversează litere şi acestea devin din ce în ce mai mari spre sfârşitul rândului. El poate silabisi un cuvânt pe care-1 vede scris şi întreabă ce înseamnă. Îi place să se joace cu litere mari din lemn sau din plastic pe care le asamblează pe un tablou magnetic pentru a forma cuvinte.

Copilul îşi cunoaşte prenumele, numele, adresa şi vârsta. El socoteşte şi numără, bine şi uneori se antrenează scriind cifrele. Recunoaşte cifrele de pe cadranul ceasului şi deseori ştie ce trebuie să facă la ora opt sau unu. El poate număra mai multe obiecte şi ştie să socotească până la zece.