Valorificarea cunoștințelor și deprinderilor muzicale în activități transdisciplinare – Euritmia

Învăţământul primar nu trebuie să atragă atenţia doar prin dobândirea şi performarea cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor de citit-scris şi calcul aritmetic. După unii psihopedagogi- N.Bediaev- „Sensul creaţiei” este preeminent necesar să-şi însuşească acele cunoştinţe şi abilităţi ce constituie „patrimoniul bine conturat al personalităţii”.Manifestarea, sesizarea şi confirmarea aptitudinilor artistice, muzicale şi de execuţie- deopotrivă coregrafice, dramatice, plastice etc. – se realizează în ciclul primar; ele atrag atenţia, frapează mai repede auditoriul. Prin ele se evidenţiază perfecţionarea perceperilor, înclinaţiilor, se amplifică interesele ca urmare a succeselor repurtate, se dobândesc deprinderi ,chiar tehnici noi de lucru.

Instrumente adaptive, aptitudinile reflectă aspectul funcţional al persoanei umane şi devin relevante datorită trebuinţelor, tendinţelor, aspiraţiilor copilului.Spre deosebire de altele, aptitudinile muzicale se manifestă foarte devreme şi impetuos.În acest sens istoria muzicii reţine precocitatea lui George Enescu- compune „ Ţara Românească „ la 4-5 ani, W.A.Mozart – improvizează la pian la 4-5 ani, Fr. Chopin – care compune de la 5-6 ani.Numai ereditare, aptitudinile rămân un complex de însuşiri psihice.Este greu de conceput ca un elev să-şi manifeste acestea în afara percepţiei, repezentării, imaginaţiei, afecţiunii şi voinţei.De aceea formarea şi dezvoltarea elevului într-un mediu artistic presupune ca educatul să vibreze la melodia cosmică – cântecul păsărilorşi a oamenilor, murmurul mării, susurul apelor , foşnetul frunzelor,etc.

Pentru că profesez într-un liceu de muzică şi arte plastice am posibilitatea să interferez cunoştinţele şi deprinderile muzicale ale elevilor obţinute în cadrul orelor de teorie şi solfegii şi  de instrument muzical  cu alte activităţi într-un opţional transdisciplinar bazat pe EURITMIE.

EURITMIA este o formă de artă fondată de Rudolf Steiner şi este definită de acesta ca „vorbirea vizibilă” şi „cântarea vizibilă” .Muzica şi recitarea sunt bazele ei, iar vorbirea şi mişcarea poartă euritmiştii 

pe scenă.Euritmia porneşte de la sunetul limbii, care prin recitare şi cântare dau expresie trăirilor şi stărilor

 sufleşti care pot fi exprimate prin mişcări exterioare.

 Munca euritmicului cuprinde o paletă largă, începând cu ritmurile – muzică de percuţie, cântece ritmice ca „ Trompeta”, „Moş Cioc- Boc”, Ciocănele, ciocănele”, „Soldaţii”, etc. şi exerciţii de mişcare cu obiecte, jucării specifice cântecului. Ulterior se poate avansa la realizarea de reprezentări euritmice a unor teme în grupe de şcolari sau cu întreaga clasă.Conştienţa mişcărilor proprii corelată cu cea pentru mişcările celorlalţi cere o atenţie reciprocă pentru ca gama de mişcări să poată realiza un tot armonios.

Prin specificul activităţilor artistice din liceul de muzică, „clasele” profesorilor de instrument şi ale învăţătorilor realizează aproape lunar activitatea cu nume generic„Audiția muzicală” sau diverse proiecte educative care implică acest tip de activitate.Această activitate este diferit înţeleasă şi aplicată de cadrele didactice. Practic, clasele îşi arată una alteia şi părinţilor ce au învăţat la orele de curs şi aplicaţiile acestor cunoştinţe în recitare, cântec, jocuri dramatice, dans.Poate sună simplu, dar relizarea ei periodică cere mult efort şi provocare, gândindu-ne mereu cu ce să mai contribuim la viaţa şcolar-culturală comună.

În existenţa noastră modernă care ne impune:

- eficacitate crescândă

- solicitarea atenţiei prin mulţimea trăirilor devine tot mai greu să te interesezi de activitatea şi de problemele celor din jur. Aceste audiții sunt un bogat câmp de exersare a acestui interes.Astfel, elevii mai mari zâmbesc când recunosc în reprezentaţiile celor mici motive/teme cu care au lucrat şi ei odată.Cei mai mici simt respect faţă de performanţele celor mari şi ajung la aceeaşi concluzie importantă:” Şi noi vom putea face aceste lucruri odată!”

Pentru ca elevii să vină în contact nemijlocit cu arta muzicală, exemplele muzicale sunt redate vocal şi instrumental.Marii maeştri ai rococoului şi barocului, până la Mozart priveau muzica fiind „un joc răsunând în forme mişcătoare”( E. von Hanslick).În căutarea unor noi modalităţi de exprimare, Beethoven preia caracteristicile altor ramuri artistice-„Simfonia a VI-a” pictează şi povesteşte.În perioada următoare se produce o apropiere între muzică şi poezie( Weber, Schubert, Berlioz, Listz).

Rămânând pe aceste coordonate, am apropiat elementul muzical mai mult de mişcare –cls.pregătitoare şi cls.I, apoi de recitare –cls.II şi în final de dramatizare – cls.III, fără a le exclude pe cele anterioare.Elementul muzical care trăieşte în om de la naştere şi care se manifestă la copil mai ales în perioada 4-6 ani în dorinţa de a dansa, de a se mişca, este un element care ţine de voinţă şi conţine viaţă.De aceea pentru a mai diminua şi a reorienta „agitaţia” elevului mic am asociat mişcarea cu muzica.La început prin ritmul şi mişcarea liberă (ulterior impusă) de către caracterul unor cântece pentru copii sau a unei muzici sugestive audiate. În fiecare oră realizam „vizualizări creative” cu tematică apropiată de disciplinele obligatorii. Realizarea acestor exerciţii – joc impune respectarea unor reguli:

- amenajarea locului special din clasă;

- pregătirea elevilor – fizică ( descălţare, costumare)

- muzicală (vocalize)

- exprimarea clară, ordonată a cerinţelor;

- execuţia/ alegerea fondului muzical;

- încheierea/ relaxarea/ concluzii;

Am ales pentru prezentare un exemplu aplicat chiar la începutul clasei I, după studierea culorilor.

 -Locul este amenajat într-o parte a clasei şi l-am decorat cu ajutorul florilor colorate de elevi în cadrul orelor de Arte vizuale și abilități practice. O linie din aţă colorată marchează poarta grădinii.

-Muzica aleasă pentru fondul muzical – „Anotimpurile” de A. Vivaldi;

-Pe cerinţele rostite de mine cu intonaţia corespunzătoare, elevii execută mişcări libere redând acţiunea

:„Vreau să vezi în faţa ta o potecă pe care începi să mergi mai încet...pâş-pâş...pe vârfuri...şerpuit...Mergi pe potecă...dacă apar pietre sau crengi dă-le uşor la o parte... Mergi mai departe...Ajungi la o poartă acoperită cu florile tale preferate.Miroase parfumul îmbătător...împinge încet poarta, deschizând-o.Treci vioi de poartă. Ai ajuns în cea mai frumoasă grădină pe care ai văzut-o.Este exact cum ţi-o doreşti.Toate culorile din grădina ta sunt vesele...Soarele străluceşte şi te încălzeşte.Păsările ciripesc un cântecel...Cântă şi tu după ele...Acum, înainte de a pleca mulţumeşte-i gădinii că există pentru tine. Să ştii că grădina va fi aici, oricând vei avea nevoie de ea...La revedere!”

 În cea ce priveşte adăugarea recitării în clasa a-II-a, consider că elevul acum este pregătit să cunoască adevărata poezie.În zilele noastre omul creşte într-o ordine socială şi este „presat” de proza vorbirii. Există nenumăraţi recitatori care-i asupresc pe oameni prin faptul că scot în evidenţă ceea ce într-o poezie este proză, ceea ce ţine numai de conţinut, considerând aceasta o recitare desăvârşită.Recitarea desăvârşită este recitarea care subliniază în mod deosebit elementul muzical.La poeţi ca Eminescu, Alecsandri, Coşbuc o poezie izvorăşte din adâncurile sufletului.În suflet se făcea simţită mai întâi o melodie generală şi de-abia mai apoi poetul „cobora” în această melodie conţinutul, cuvintele.În melodia generală este atras conţinutul, iar elementul poetic se epuizează în forma lingvistică, nu doar în conţinut ci în tact, ritm, rimă... – aşadar muzicalul ce stă la baza poeticului.

 Ar fi deosebit de relevant pentru actul didactic dacă”cel care predă muzica”- din învăţător cu-” cel care predă poezia” ar stabili o legătură vie. Prin aceasta s-ar elimina ceea ce greşit predomină în şcoala noastră: „explicarea abstractă a poeziilor”.

 În clasele a-III-a şi a-IV-a am trecut la implicarea elevilor în scenete, dramatizări complexe cu interpretarea rolurilor prin recitare, cântare vocală şi instrumentală, prin dans.Deci nu este o afirmaţie gratuită că „euritmia are o funcţie de înobilare şi de echilibrare”.

 Dar cum stăm cu şcolarii? veţi întreba.Ce părere au ei în general despre aceste ore?

Răspunsurile sunt extrem de diferenţiate.Unii şcolari se întreabă „De ce să facem ceva ce nu se face altundeva?”. Cei mici iubesc aceste activităţi care vin în întâmpinarea iubirii fireşti a copiilor faţă de mişcare şi creativitate. În clasele mari elevii pot găsi posibilităţi individuale de exprimare artistică prin forţele trezite ale conştienţei.

Predarea euritmiei ridică deci pretenţii omeneşti legate de resursele de inventivitate artistică ale euritmistei, de capacitatea de a explica şi de a motiva. Este însă de înţeles că o parte a problemelor se vor rezolva când această expresie artistică nu va mai avea o poziţie atât de izolată în viaţa culturală.Şi n-ar trebui să uităm de asemenea să trezim în sufletele copiilor acest sentiment că în muzică există ceva creator, ceva care depăşeşte natura şi că omul însuşi devine co-creator al naturii când dezvoltă elementul muzical.

BIBLIOGRAFIE

1. „Arta educaţiei.Metodica, didactica.”-  Rudolf Steiner-  Ed. Triade, 1994

2. „Educatie pentru libertate”  - Frans Carigren  - Ed. Triade, 1994