Rolul inteligenței emoționale în predictibilitatea sănătății mentale și a stării de bine

Conform studiilor elaborate despre inteligenţa emoţională ea oferă: ,,un avantaj în orice domeniu al vieţii, atât în viaţa intimă şi romantică cât şi în regulile tacite care guvernează politicile organizaţionale” (Goleman, 1995, p.36). Inteligenţa emoţională sau competenţele emoţionale sunt importante în atingerea scopurilor sociale, în relaţionarea interpersoanlă (Squires, 2003; Stefan & Kalllay, 2007; Eisenberg, Fabes & Murphy,1996; Blair, 2002; Blair, Denham, Kochanoff & Whipple, 2004). Inteligenţa emoţională presupune un set de competenţe pe care individual le deține și anume: de identificare, procesare şi gestionare a emoţiilor (Zeidner, Matthews, Roberts, 2008). Numeroase studii au demonstrat importanţa şi efectele pozitive ale dezvoltării personale şi majoritatea sunt incluse în conceptul de dezvoltare socio-emoţională (Casel, 2013; Durlak & al., 2010; Elias, 2003). Acest concept de dezvoltare socio-emoțională presupune cunoașterea mecanismelor care stau la baza procesului de luare a deciziilor și adaptării la situații de criză. Studiile relatează faptul că pentru a lua o decizie bună, trebuie ca sentimentele să se afle în legătură cu gândurile noastre. O emoție este un sistem, un ansamblu de elemente sau componente aflate în interacțiune: componenta comportamentală (tendința de acțiune și expresivitatea emoțiilor), componenta subiectivă (trăirea), componenta cognitivă (interpretarea semnificației stimulului) și componenta neurofiziologică (modificările organice, neurovegetative). Autocontrolul are nevoie de conștiința de sine și de autoreglare, acestea sunt componentele cheie ale inteligenței emoționale. Bazele autocontrolului sunt conștientizarea stărilor noastre interne (conștiința de sine) și gestionarea acestora (gestionarea sinelui). O altă caracteristică a autocontrolului este că se află în emisfera dreaptă a creierului locul considerat a fi răspunzător pentru starea noastră de spirit atunci când luăm o decizie (Caruso & Salovey, 2004). Diferiți cercetători au definit reglarea emoțională în diferite moduri, noi am selectat modelul propus de autori un model care pune accent pe inteligența emoțională a unui individ în procesul de reglare emoțională. Modelul operațional propus Gratz și Roemer (2004) conform căruia reglarea emoțională include (a) conștientizarea și înțelegerea emoțiilor, (b) acceptarea emoțiilor, (c) capacitatea de a controla comportamentele impulsive și adoptarea unui comportament în conformitate cu obiectivele dorite, atunci când o persoană se confruntă cu emoții negative, (d) capacitatea de a utiliza strategii situaționale adecvate, de reglare emoțională în mod flexibil pentru a modula răspunsurile emoționale dorite, în scopul de a îndeplini obiectivele individuale și cererile situaționale. Dificultăți în reglarea emoțională de asemenea, au fost legate de un grad ridicat de afecte negative și nivelul mai scăzut al afectelor pozitive precum și satisfacția de viața (Quoidbach et al., 2010). Pe măsură ce preponderant experimentăm emoții pozitive și trăim absența relativă a emoțiilor negative, satisfacția de viață sunt indicatori ai stării de bine subiectivă, constatările menționate anterior implică faptul că dificultățile de reglare emoțională ar putea să fie asociate cu un nivel mai scăzut de stare de bine. Dezvoltarea conceptului de inteligență emoțională de-a lungul anilor este datorat activității a trei mari autori Galton, Thorndyke și Gardner (1870). Unul dintre primii oameni de știință a fost Galton (1870) care a devenit interesat de studiul sistematic al ,,diferențelor individuale” a capacităților mentale ale oamenilor. Pentru a realiza acest lucru, el a propus o analiză statistică aplicabilă fenomenelor mentale. Cattell (1903) a fost primul american psihanalist care a reușit să cuantifice ce înseamnă stresul în cadrul studiilor sale experimentale. În următorii ani Binet (1905) a dezvoltat un instrument pentru evaluarea inteligenței la copii. În 1916, instrumentul dezvoltat de Binet-Simon a fost modificat de Terman Lewis, iar noul instrument a devenit cunoscut ca Stanford-Binet. Dacă examinăm propunerile lui Gardner în anul 1995 constatăm că cele două tipuri de inteligență propuse de către el, inteligența interpersonală și intrapersonală, corelează îndeaproape cu inteligența socială a lui Thorndyke. Mai târziu, Gardner (1997), include inteligența naturistă, și în 1998 a modificat din nou teoria lui, adăugând un nou tip de inteligență și anume: inteligența existențială. Salovey și Mayer (1990) și-au structurat concepția lor despre inteligența emoțională bazându-se pe tipurile de inteligență a lui Gardner și anume cea interpersonală și intrapersonală. Cu toate acestea, meritul a fost lui Goleman (1995) care a extins conceptul, în cartea sa îndreptată spre lumea executive și a introdus beneficiile și realizările studiului inteligenței emoțională în domeniul administrativ. Conceptul de inteligență emoțională (EI) propus de Salovey și Mayer (1990), a câștigat un loc considerabil. Era lui Goleman cu stilul său accesibil, care a făcut conceptul familiar unui număr semnificativ de cititori, prin urmare, a adus un interes considerabil conceptului de (inteligență emoțională) EI. Acest lucru a fost de popularizat cu succes și a fost punctul de plecare pentru publicarea mai multor cărți pe această temă. 

Conform lui Goleman inteligența emoțională este un set de meta-abilități învățate care permit unui individ să realizeze o mai bună adaptare la ajustări personale, sociale și de muncă.  De obicei, atunci când vorbim despre personalitatea cuiva, vorbim despre ceea ce face ca acea persoană să fie diferită de alte persoane, poate chiar unică. Vorbim despre diferențele individuale. Aceste teorii dezbat tipurile, trăsăturile și testele cu care putem cataloga sau compara oamenii, ca de exemplu: unii oameni sunt nevrotici, alte persoane nu, unii oameni sunt mai introvertiți, alții mai extrovertiți și așa mai departe. Abilitatea de reglare emoțională este crucială pentru ințeligența emoțională. Conform părinților Mayer și Salovey (1997) conceptul de inteligență emotională cuprinde patru abilități înrudite între ele, implicând procesarea informației emoționale: a) percepția emoțiilor, b) utilizarea emoțiilor pentru a facilita gândirea, c) înțelegerea emoțiilor și d) reglarea emoțiilor proprii și a celorlalți.  Aceste abilități sunt esențiale pentru o interacțiune socială armonioasă pentru că pe ele se bazează transferul de informații, se comunică social și se coordonează întâlnirea socială (Keltner & Haidt, 2001). 

De asemenea, s-a constatat că emoțiile pozitive promovează interesul față de alții și altruismul, pe când cele negative îi fac pe oameni să fie mai centrați pe propriile probleme, iar în caz de tensiuni sau conflicte, indivizii cu un bun control emoțional demonstrează o capacitate crescută de a lua decizii morale (Pagano & DeBono, 2011). Cercetarea privind inteligența emoțională a evoluat în ultimii ani. În prezent, există o întreagă serie de studii care arată că inteligența emoțională este importantă pentru sănătatea mentală. Inteligența emoțională scăzută a fost asociată cu depresia, anxietatea, singurătatea, stima de sine scazută, sentimente de suicid, comportament agresiv, un control slab al impulsurilor, proastă ajustare interpersonală, nivel crescut de stres, consum excesiv de alcool și de droguri chiar și tulburări de personalitate. În plus, cercetările au arătat că diferitele componente ale inteligenței emoționale pot fi implicate în diferite probleme de sănătate mintală. De exemplu, Ciarrochi, Deane și Anderson (2002) au constatat că reglarea emoțională scăzută a fost asociată cu depresia. Modelul Mayer și Salovey (1997) este diferit de alte modele, care definesc și măsoară inteligența emoțională ca un set de abilități autopercepute, competențe și trăsături de personalitate, inclusiv optimismul și stima de sine (Bar-On, 1997, 2005). Pe de altă parte, Goleman (1995,1998) a accelerat importanța inteligenței emoționale pe termen lung și a atras atenția cercetătorilor din întreaga lume. Potrivit lui Goleman inteligența emoțională este un factor important în determinarea succesului personal ca student, profesor, părinte și lider. 

Relația dintre inteligența emoțională și trăsăturile de personalitate sunt legate între ele, deoarece inteligența emoțională este relevantă pentru înțelegerea și controlul emoțiilor care sunt foarte importante în domeniul trăsăturilor de personalitate. Raportul dintre cele două variabile a fost pe larg investigat, dar nivelul de relație între aceste două constructe depinde de măsurile utilizate pentru a o evalua. Brackett și Mayer (2003) a constatat că inteligența emoțională este corelată semnificativ cu nevroza, extraversie și conștiinciozitate, agreabilitate, dar moderat legată cu compnenta de deschidere față de experiență. Relația dintre inteligența emoțională și trăsăturile de personalitate a fost intens discutată în literatura de specialitate. Mai multe modele de inteligență emoțională sunt strâns atașate cu teoria personalității, în special modelele mixte (Bar-On, 2005; Goleman, 1995). O serie de analize ale lui Gottman Katz, Hooven (1996) au concluzionat faptul că: ,,persoanele incapabile să menţină relaţii eficiente, satisfăcătoare, nu vor avea doar dificultăţi în realizarea sarcinilor de bază ale vieţii, dar sunt şi la risc de a dezvolta probleme de sănătate fizică şi mentală complexă” (Gotttman, Katz, Hooven, 1996, citat de Holberstain, p. 112).

Sa va fie bine!