IMPLICAŢIILE ŞI EFECTELE DIGITALIZĂRII ASUPRA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ȘI EDUCAŢIEI

Fenomenul globalizării informaţiei şi extinderea accesului la informaţie au condus la formularea unei finalităţi strategice a sistemelor educaţionale, respectiv informatizarea educaţiei. Aceasta presupune elaborarea, procesarea şi difuzarea valorilor cunoaşterii, nu doar în plan tehnologic, ci şi conceptual, în baza preluării unor modele existenţiale afirmate universal, prin diferenţiere, dar şi prin complementaritate.  În învăţământ, informatizarea presupune asigurarea mijloacelor informatice (hardware, software, Internet) de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice şi administrative în unităţile sistemului naţional de învăţământ, conform modelului cultural actual al societăţii informatizate, pentru îmbunătăţirea metodologiei de lucru, creşterea capacităţii de răspuns şi îmbunătăţirea procesului de învăţământ.  Digitalizarea reprezintă o operaţie specializată de transformare a informațiilor din format analogic, în format digital, cu ajutorul echipamentelor digitale. În învăţământ şi în educaţie, ea prezintă o serie de aplicaţii relevante, care se află în continuă dezvoltare. Dintre acestea, amintim digitalizarea curriculară/ digitalizarea curriculumului şi digitalizarea conţinuturilor curriculare, care stau la baza elaborării manualelor digitale, a softurilor educaţionale, a platformelor educaţionale etc.  Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC) – în engleză „Information and Communication Technology” (ICT) – este tehnologia necesară pentru prelucrarea informației, nu neapărat prin folosirea calculatoarelor/ microprocesoarelor. TIC include toate tehnicile și procedeele cunoscute, de receptare, prelucrare, transmitere a informațiilor, inclusiv modalitățile de organizare, executare și supraveghere a unor procese sau activități de comunicare. Noile Tehnologii de Informare şi Comunicare (NTIC) reprezintă ansamblul de tehnologii moderne şi dispozitive digitale (computer, tabletă digitală, videoproiector, telefon mobil, play station, căşti pentru realitate virtuală şi augmentată, softuri educaţionale etc.), care pot fi folosite pentru modernizarea activităţilor informative şi comunicative. În educaţie, NTIC facilitează învăţarea, oferind instrumente puternice de structurare, de acces şi de prezentare dinamică a informaţiilor, precum şi oportunităţi de a motiva educabilii pentru învăţare. Valorificarea NTIC în instruire presupune exersarea spiritului activ, critic şi creativ al acestora, în legătură cu conţinuturile instruirii şi cu resursele multimedia utilizate, o informare şi învăţare activă, inovativă şi creativă, precum şi stabilirea de interacţiuni şi relaţii sociale. Activităţile de învăţare axate pe NTIC sunt mai accesibile şi mai atractive pentru educabili, extinzând sfera surselor experienţelor de învăţare. Potrivit dicționarului praxiologic de pedagogie, comunicarea interpersonală este: „ansamblul proceselor interumane în cadrul cărora se realizează schimburi interpersonale de mesaje, semnificații, decizii, judecăți de valoare, stări afective și influențări, cu ajutorul componentelor/ elementelor repertoriilor comunicaționale proprii, între cel puțin două persoane. În comunicarea interpersonală, interlocutorii pot deține, deopotrivă, ipostaza de emițător și ipostaza de receptor”. Ca ansamblu de procese interpersonale, comunicarea presupune realizarea de schimburi interpersonale reciproce de mesaje, semnificaţii, decizii, judecăţi de valoare, stări afective şi influenţări, cu ajutorul componentelor/ elementelor repertoriilor comunicaţionale proprii, între cel puţin două persoane. În comunicarea interpersonală, interlocutorii pot deţine, deopotrivă, ipostaza de emiţător şi ipostaza de receptor. În organizaţiile şcolare, comunicarea interpersonală poate lua următoarele forme: comunicare organizaţională (şcolară), comunicare managerială, comunicare educaţională şi comunicare didactică. Întrucât adoptarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării reprezintă un pas vital către transformarea și integrarea digitală, Tehnologia Informaţiei şi Comunicării trebuie integrată în procesul de învăţământ, informatizarea acestuia fiind o necesitate pentru dezvoltarea societăţilor digitale. Apare astfel nevoia asigurării accesului la valorile informaţionale ale societăţii, precum şi nevoia digitalizării curriculumului pentru era digitală, cu scopul integrării elevului în societatea informaţională care caracterizează prezentul și mai ales viitorul omenirii. Curriculumul trebuie modificat în sensul introducerii componentelor NTIC pentru atingerea de finalități strategice, cum ar fi: gândirea critică, gândirea antreprenorială, rezolvarea de probleme, înțelegerea fenomenelor complexe pe baza simulării, prospectarea evoluției anumitor evenimente, lucrul în echipă şi cercetare. Elevii trebuie învăţaţi de la cele mai tinere vârste să folosească tehnologiile informaţiei şi comunicării pentru a face faţă cerinţelor şi provocărilor lumii contemporane. Astfel a apărut sintagma educaţie digitală, ca dimensiune a educației care evidenţiază necesitatea raportării omului modern şi a dezvoltării personalităţii sale la tehnologiile erei digitale. Astfel, în principal, educaţia digitală vizează dobândirea cunoștințelor, formarea abilităților și a atitudinilor necesare utilizării dispozitivelor digitale și pentru comunicarea online, precum şi dezvoltarea inteligenţei şi creativității digitale. Educaţia digitală se realizează, în bună măsură, în şcoală, aceasta fiind supusă unor transformări paradigmatice, datorate progresului tehnologic. Aceste transformări au condus la apariţia de noi concepte, practici şi politici educaţionale, la apariţia de noi comunităţi de învăţare, facilitate de cyberspaţiu. Acesta constituie un spaţiu specific, practic nelimitat, în care realitatea şi entităţile acesteia sunt articulate tehnologic cu ajutorul NTIC. Cyberspaţiul permite extinderea dimensiunii umane şi a dimensiunii virtuale a activităţilor umane, dincolo de sfera realităţii materiale; astfel, cyberspaţiul oferă oportunităţi relevante şi specifice de realizare a activităţilor educaţionale, de (auto)informare şi (auto)formare. 

BIBLIOGRAFIE:

• - Bocoş, M.-D. (2013). Instruirea interactivă. Repere axiologice şi metodologice, Editura Polirom, Iaşi. 
• - Ciolan, L. (2008). Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, Iaşi. 
• - Dobrescu, T., (2010). Instruire asistată de calculator.Universitatea Politehnică din București. Centrul de Perfecţionare în Asigurarea Calităţii şi Certificarea Auditorilor (CPAC-CA). https://vdocuments.site/curs-iac-558c82e659734.html